e sară,

bate vântul, e frig,
cu două degete dau la o parte jaluzeaua,
luminile orașului s-aprind ca licuricii dresați,
sună,
răspund,
deja sunt ieri,
el este mâine,

ieri și mâine pulsează, pulsații scurte și lungi fac lipeala, bip, bip, bip, tic tic tac, ta, ta, ta
semnale morse ca-n cel de-al II-lea război mondial se transmit din tranșeele azi-eu-lui nevăzut de nimeni,
un telegrafist descifrează ”eckhart tolle este invitat la google offices pentru o discuție cu noua generație despre ” the power of now” ,

nu le pasă, își fac ochi dulci printre puncte și linii, bip, bip, bip, ssss,
ieri c-un picior rămas în tranșee, celălalt pe beregata lui mâine de parcă și-ar cumpăra loc de vechi,

pe alocuri clopotele încă mai bat, ieri se trezește la miez de noapte, sare din pat, îi curge sânge din nas, ” i can't stand tears, they can ruin your face” aleargă la baie, dă drumul la apă, apa curge zgomotos, își descheie nasturii one-by-one, aruncă petale de trandafir, cu-n burete spală pumnii lui tyson, serioasă, piaptănă părul în stil romantic, proaspăt parfumată iese pe străzile parisului (la paris merg toți ierii) dă peste hemingway, ”you'll never write well if you fear dying” , îmbracă o cămașă de noapte brodată, cuminte se culcă în cutia muzicală de pe noptieră, veioza e stinsă, întunericul din cameră îi pune degetul arătător pe buze: șșșșș, să se poată trezi mâine, azi deja doarme,

mâine visează, joacă box, desfigurează o față,
(nu vede clar, se dă mai aproape, se uită
destinul)

tot în vis, apare muhammad ali cu cel mai scurt poem ”me we”