DESTIN MARIN
Am fost ursit să mor pe mare,
Pe valul lin, cu fața-n vânt,
Să duc în marea evadare,
Ultimul dor, ultimul cânt.

Nu-mi amintesc de ursitoare,
Cum arătau, cum au votat,
Dar de atunci gustul de sare,
Îl simt pe buze picurat.

Avem de veacuri moștenirea
Că drumu-ntors e legământ,
Dar nu accept nicicând menirea,
Căci eu sunt apă, nu pământ.

Azi marea saltă-nvolburată,
Nu s-au văzut așa furtuni,
Se zbate-n spume lumea toată,
Sperând în haos... la minuni.

Din volburi, pânze albe-mi țes,
Din gânduri încirip o barcă,
În largul mării vreau să ies,
Dar grele temeri mă încearcă.

Înfricoșat sunt, căci pământul
Până la coapse m-a cuprins,
În van mi-am pregătit mormântul,
Zadarnic vise-am reaprins.