HARPIA CU ARIPI DE FOC
Harpia cu aripi de foc își tânguie țipătu-n noapte,
Zbateri aprind norii de stele și îi sfâșie-n gheare,
Valuri de vânt adună la piept și le-mpinge în șoapte,
Zăpăcește comete astupându-le-n negrul din zare.

Toiul de beznă toarce din fuioare de cer firele-ndoielii,
Fuse ticsite cu renunțări și absențe împung lumina din ochi,
Urzeli descântate sugrumă în ițe pravila-nvoielii,
Rugăciuni murmurate transformă vraja-n deochi.

Harpia cu aripi de foc fâlfâie lin speranțe și gânduri,
Le arde încet strividu-mi sufletul sub cenușa lor caldă,
Pieptu-mi desface și membrele-mi prinde în scânduri,
Căci vremea-i de jertfă, iar timpul în sânge se scaldă.

Pârjolul cumplit ucide aripi de arhangheli și sfinți,
Mântuie vise și glorii, iar vieți netrăite termină.
Șed rânduite scânteietoare cuvinte din minți prea cuminți,
Gata să ardă, spre cer aruncând un bob de lumină.

Harpia cu aripi de foc, țipuie miezul de noapte,
Ucigând cutezanța, durerea lumii împarte,
Gânduri curate în creiere reci sunt răscoapte,
Căci clipa luminii răsare tot mai departe.