la amurg, coborât parcă din soarele vinețiu, bunicul,

cu mănuși de sârmă, din bureți de spălat vasele

târa pe ulița satului, apucat strașnic de coadă leviatanul

mare cât viața, se oprea după fiecare prăpăd per

gospodărie prăvălită ya-ya-ya coco jamboo,

ya-ya yeah din stânga, din dreapta te iubesc femeile

că le faci plăcerile preț de o clipă, până când curentul

se scurgea cu fâsâit din cabluri, precum viața dintr-un

trup mort, pe urmă pornea iarăși vlăguit, trăgând batoza

peste primăria coruptă, peste casa popii pidosnic,

pe urmă peste conacul poetului de partid și de stat și

peste ruina curvei smintite cu trei dinți în gură

care în ultima vreme se apucase de vrăji pe bază de

ursuleți din brânză cu smântănă și sarmale strașnice

ca niște baloane cilindrice în mărime naturală, și memoria,

memoria auditivă toată se muta în dihanie babysteps,

până când odată ajuns în fața porții noastre verzi și înalte

bunicul pivotează pe stângul, piciorul sănătos, scăpat de

obuz în luptele de la varnința și cu numai o singură volută

în aer își înfige mâinile mari și bătucite în gâtul prelung al

arătării care, ridicându-se spre cer, mă atinge moale pe

obraz cu coada, amintindu-mi de ceva, de atinsul cuiva,

ca și cum mi-ar fi spus acum te lăsăm puțin, dar nu

pentru mult timp

iar din moloz și din miresmele purtate după toate

dărâmăturile, de la brânză la grajd și la

săpun din sodă și pelin și velințe umede, mâncate

de molii, lumina satului se stingea ca odată de mult

într-o seară, la căminul cultural, când aghiuță le luase mințile

junilor cu best of carmina burana, numai că de data asta

din înalt răsuna naarghita, vrânceanca noastră din

pufești, cenușăreasa vrancei, despre care se spunea

că pe la făcutul lumii, cândva, s-ar fi iubit cu bunicul,

și mai pe urmă și cu raj kapoor după care, interzisă de

elena ceaușescu să mai călătorească în india a murit

într-o garsonieră din bucurești, la 74 de ani, în noaptea

de marți spre miercuri, singură și în sărăcie, cu

o pensie de 40 de lei pe lună