nadirul chiar nu freamătă, așa am fost educați rectiliniu, la rece, pentru

că în cutremurarea bengoasă a plăcilor tectonice nimănui

nu îi mai arde de training, părinții năvălesc peste copii, copiii

se aruncă peste jucăriile de pluș, iar sub tălpile noastre nesigure

tremoloul ne inventează cric uman al universului, și ne investește

troiță, popas printre undele dresate și supuse ale comunicărilor

verbale. pentru că hodoronc-tronc tu nu mai vrei să mi te alături, invoci

dezechilibre naturale, fentezi nunta noastră frustă dând vina pe

ofițerul stării civile, nu vrei militărie în intimitățile noastre, nu vrei poliție

printre umorile noastre, ce caută ofițerul? ce caută ofițerul?

ce garanție de armonie ne-ar putea aduce nouă ofițerul? și se scutură

florile de cireș și de vișin și de plastic numai bine de ținut minte la anul

când tu îmi vei lipsi mai abitir, iar eu am să mă trezesc ținând în palmă

cea de pe urmă bomboană m&m, afrodisiaca verde pe care o cocoloșiserăm

noi doi, acum dacă vreau să te înjur pot foarte simplu să spun doi noi,

pe vremea când îndrăzneam zenitul în înaltul unui lut tolănit, troglodit și mirat,

lăsat ca o peșteră plină de comori cu gura căscată de anomalia verticală a clipei noastre.