tu locuiai aproape, sau aproape locuiai? pentru că

în marea majoritate a timpului erai de găsit descompusă în

aminoacizi, în factori primi, în materii vegetale, într-un singur

pixel din gloriosul curcubeu, cineva zicea că te-ar fi zărit

chiar pe domeniile care îmi poartă numele, cu rochiță pepit

și pălăriuță de paie, culegând flori de câmp – aici am o vorbă

de spus nu, nu erai tu, era o fată care nu s-a mai întors niciodată,

și pe care am văzut-o peste câteva zile, bătrână și

neputincioasă, cu cadru metalic, în stația de tramvai de la

colțea de mi-am amintit de poetul labeș - drăguță.

pentru mine cel mai important era că nu lipseai

din facilitatoarele de nefericire pe bază de alcool, era ca și

cum mi-ai fi dat girul tău să te consum și să te elimin pe urmă

fără regret. nu am dat în viața mea o femeie afară din casă

dar așa, dacă umblăm la amănunte, de tine mi-e cel mai jenă că

te-am evacuat, vara pe caniculă, iarna pe gerul bobotezii...

ce mai tura-vura, nu lipseai din nimic, erai ubicuă și totuși

ce bucurie mai mare putea avea un cercetător independent,

cu trigliceridele mari cât pisica și care mereu avea o discuție cu

farmacista despre cât de rece trebuie să fie cutia cu supozitoare

până acceptam una pe care o depuneam ceremonios pe ușa

frigiderului, chiar așa, ce bucurie mai mare puteam avea

decât să te știu că mă locuiai? puteam să îți fi cerut chirie,

dar chiar și așa...