În imaginea mea din oglindă sunt eu.
Dar un alt fel mine. Strâmb, corpolent, lipsit de lumină.
Un bulgăre de nămol nerostogolit.

Gândul îmi confundă imaginea cu imaginația.

Ochiul drept, atunci când privește în ochiul drept
Cu care privesc în oglindă, vede sub sprânceana lui
Un ochi rece, lipsit de alte adâncuri.

Întunericul îi este așezat ca un bulgăre de carne
Care dospește, putregăiește și se strică
Despuiat de umbre ca o aripă.

Ochiul stâng, se uită în propria privire din care
Se desparte de mine. Și se arcuiește, se dezlipește
Peste obraz asemenea unui orizont,
Ascunzând taine în vederea
Pe care o risipește.

Chipul ce-l port e corabie ce mă poartă prin timp.
Cu ea plec în valuri lovind cu orizonturi vederea
Din care mă întregesc adunând diferențe
Pline cu adâncuri goale.

În imaginea mea din oglindă, eu,
Jumătate drept, jumătate stâng, mă privesc
Învăluindu-mă cu imagine din imaginea
Aceluia ce cred că sunt.

A aceluia pe care nu-l văd întreg
Când privesc în imaginea din oglindă
Cu amândoi ochii tăcând.