cai de mine potcoviți/ cu potcoave de argint numai tu s-auzi când vin cu paloșul la cingătoare/ cu limbile balaurului la cheotoare de-mi strigă orașu-n cale vai iar o vinit nebunu căpcăunu poetul costel dar pe umăr ce are? oooh o pasăre răpitoare juma ascunsă în ceriu juma fâl fâl fâind în versurile lui oare câți își mai amintesc de vremea în care se lupta cu balaurul cu fiara turbată/ cu copita despicată/ cu suflarea-nveninată ăla de i se zice acum cititor o luptă dreaptă în care poetul a slăbit de poți vedea prin el copilăria visele iubirile curând nu va mai rămâne din poetul costel decât inelu ăl ge străluce/ mândrili să îl săruce/ ploile să îl astruce/ ghionoaia să îl spurce geaba îi strigăm noi bă ai grijă fum frumoasa ta fără corp nu e decât un alt nume al morții e aia care dă cu var peste toate cuvintele tale peste speranțele tuturor uite-o că vine c-o falcă-n ceriu cu alta mestecând chewing-gum dar iată c-apare/ îi iasă în cale/ cu paloșul la cingătoare poetul costel măre ș-odat s-opintește el ș-o azvârle în slava ceriului de îngroapă mozomaina până la subsiori într-un poem de-al său noaptea o auzim cum se roagă de cititori pentru un strop de apă vie nepăsător poetul costel trece călare prin versurile sale cântând de dor și jale dodă până-n deal la tine/ or murit trei cai sub mine/ trei cai albi nepotcoviți/ câte vieți noi ne-am iubit