Ană, buzele tale sunt căpșune coapte în zori de zi, prin ochii albaștri ca cerul îmi apari imaterială și neinteligibil șoptesc: "ai obrajii roșii ca macii".

De la începutul lumii iubirea mea pentru tine este imutabilă, clară, născută din aer, foc și pământ și toți se întreabă ce entelehie mi-a transformat sufletul, fiindcă te port mereu în gând.

Ană, ești o clepsidră prin care timpul zboară nepermis de iute, nefiresc. Sărutul tău are gust de vară târzie și alături de tine vreau să risc, să trăiesc, să îndrăznesc.

Am un curaj nebun să cuceresc lumea și să ți-o aștern la picioare, căci lângă tine am iluzia că nu sunt incomplet și că orice secundă ce trece nu mă mai doare.

Ană, fă-mi loc în sufletul tău supraaglomerat de sentimente și cu mâinile reci desenează-mi pe chip zâmbete perfecte, în lumina amurgului ce coboară cu pași de toamnă și miros de gutuie amară.