#

locurile pe care le fotografiez
se adună în orbita leneșă
a aparatului foto,
de parcă s-ar agăța de timp
să-și strige identitatea

#

după-amiezile
în care poți scăpa de teamă
sunt cele în care-ți antrenezi gândurile,
ele pot sări peste ștacheta fixată cât mai sus
aproape de cer

#

pisica mea vânează frunze
le așteaptă pe pervaz,
camera din care privesc
capătă dimensiuni cinematografice
copacii se tem de toamnă

#

aș fi putut spune
brațele ei cuprind pământul,
așa cum uneori strâng la piept
florile, cerul sau păsările
le udă cu lacrimi

#

cu pânzele în vânt
pe mări agitate
poeții nu se tem
să aducă lumina,
pe cer nu au rău de înălțime

#

poetul
a învăţat cândva
să călătorească la marginea
timpului, visează
cerul în culoarea inimii

#

copacii încărcați cu singurătate
aduc tristețea
ramurilor goale,
în iarnă zăpada se lasă așteptată
ca o dragoste neîmplinită

#

timpul din veacuri
arde ingenuu,
cavaler
închis
în propriul turn