întorși de pe nicăieri
ne destrămăm metehnele-n fragmente de fulgere,
declonăm organele, celulele, moleculele
distrugem orice origine de replicare,
-în lipsă de corpuri
distingem traiectoria prin puterea cerescului,

***

peticiți de suferințe stângace
atingem lumina albă din pleoapele arse de soare
- morminte îmbrăcate în roz,
săpături oculare, piramide-n orbite
ce-adună lacrima singurătății fecunde,

***

inocența meditației oscilează,
pune aerul în mișcare,
ne poartă tremurul, clipocitul, (smiorcăitul)
ne duce prin sfințenia tăcerii și urletul din fiară,
la gândul că am putea opri viața-n orbite
(și măcar pentru o clipă)
voluptatea din lacrimi
osifică durerea într-un cârlig lacrimal,

***

stăm așa spânzurați, plesniți de încruntare
până când nebunia erosului ne reabilitează
bucuria de-a muri într-un tot,

(chiar și atunci când ne întoarcem de pe nicăieri, or renaștem din ruine)