poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 523 .



Cinci gutui
poezie [ ]
= clasică =

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [poema ]

2020-12-05  |     | 



1.Un șirag pe ramuri ude
Ce-s pornite, jos, din trunchi
E zăpada, ce se-aude
S-ar zdrobi spre dalbi genunchi...

2.
Cred, îmi pare, că femeia
Printre nuci, s-a preumblat
Mâna rece ține cheia
O poveste-a încuiat.

3.
De te uiți în sus, cu milă
Vezi un dans de neoprit
- Nici măcar de o șindrilă
Ce-i țigancă, la țintit...

4.
Ninge – aprig - peste sate
Universul e de bal
Soarele, cu trei păcate,
E prea rece, sus, în deal.

5.
Rândunele trec săgeată
Fâșăieli de aripi, cald,
Se lipesc de cer, odată
Se-auzea de-al lumii fald...

6.
Poate nouă ni se pare
Că pomiții din grădini
Au tăcut... și din răzoare
Se ridică, cumva, crini.

7.
Dar i-o iarnă. Doar se pare
Pomișorii c-au rodit
Ori, de crinul iar apare,
E iluzie-n iernit.

8.
Rătăciri... - o rânduneauă
Tace fulgul, tot tânjind.
- Dincolo de cer, cu neauă
Sunt cinci stele, înviind...

9.
Tac fetițele în casă
Tace focul. Molcom jar!
Tace pita de pe masă
Șoarecele-n colț, sprințar.

10.
Nicio veste nu se-ascultă
De pe stradă sau pe sus;
Iar pe uliți - neauă multă
Haina scumpului Iisus.

11.
Totul tace... Nicio larmă
Să conteze, azi, prea mult:
Dinspre lumea - o cazarmă
Doar un țârâit ascult.

12.
Parcă crește, se deschide
În zăpadă... necuprins.
Între ramuri se divide
Printre fulgii albi, de nins.

13.
Zvon de ramuri și mătasă
Zvon în multele ninsori;
Coama albă se înțeasă
Și se-întinde către nori.

14.
Este nucul ce se-aude
Tot vuind, și îl tot vezi
În grădini sunt paparude
Îngropate sub zăpezi.

15.
E copacul cel mai mare
Către capete de sat
Pare nuc, e, mi se pare,
Știu că nu m-am înșelat.

16.
Știe bine, dada-aceea
Răscolitului ei drum
Nu se-aude nici văpaia
Răscolită e, prin scrum...

17.
Căci în case nu se-aude
Când muierea s-a urnit
Nime”-n lume, sau din rude
Nu ar ști de a venit.

18.
Se aude, zic, zăpada
Care cade-încetișor...
Focuri molcome dau nada
Prăzii focului cu dor.

19.
Sunt doar zvonuri că muierea
Ar iubi pe cineva
Nime` ca să-i știe vrerea
Or cu cine ar umbla.

20.
Poala albă și catrința
Pot să zic tradițional
Parcă-mi lepăd, azi, credința
Lângă tina unui mal.

21.
Straia albă și catrința
Știe că zăpada-i dor
Depărtarea e știința
Care-o duce din pridvor.

22.
Scârțâia-t-a, dracu, poarta
Și ușița către străzi
Ulița făcând pe moarta
Îngropată sub zăpezi.

23.
Dac-ai șterge sămnul iernii
De pe crenge, sau din cer
Basmul verde al lucernei
S-ar legă, trecând, cu meri.

24.
Peste toate e lumina
E amnarul cel frumos
Luminița, ca sulfina
de lumini ce cad pe jos.

25.
Cred că, prost, pocnit-a zarul
Sub zăpadă, nucii-s sluți
În căsuță, cu amnarul,
E un prunc cu spuse muți.

26.
De zăludă sta și cheia
Zisa micului copil
Îl strângea, la ea, femeia
Ghiocelul lui april.

27.
Dac-ai șterge sămnul iernii
De pe crenge, sau din cer
Basmul verde al lucernei
S-ar legă, trecând, cu meri.

28.
Peste toate e lumina
E amnarul cel frumos
Luminița, ca sulfina
de lumini ce cad pe jos.

29.
Poate iarna aceasta-i slută
Și credulă, mai ales...
Crește cerul, ca o plută,
Ce se-afundă în eres...

30.
Cred că, tont, se rupse zarul
Poate doar mi s-a părut
E femeia. Iar amnarul
Nu mai scapără, trecut.

31.
Să tot fie-a dimineață
Și a nori, prea albi, de scut;
Un cocoș în altă viață
Pâinea zilei a crescut.

32.
Să tot fie zori de ziuă
Cântă pasărea din plisc
Bate iară apa-n piuă
Îngerul din obelisc.

33.
Să tot fie-a dimineață
Cu trei suliți mai în sus
Nu știuse Pătru, -n, viață
Cum să-l vândă pe Iisus.

34.
Să tot fie-a dimineață
Și a nori prea albi, a scut
Un cocoș din astă viață
Pâinea zilei a făcut.

35.
Va veni și ziua-aceea
Când femeia, iar, un gând:
De se-închide, dor, cu cheia
Sau izvoarele, zăcând.

36.
Pentru ea, nu-i vreme încă
De purces către uitări
Pare-mi-se că-i româncă
Se preumblă de la meri.

37.
Să tot fie-a dimineață
Și a nori prea albi, de scut
Un cocoș din astă viață
Pâinea zilei n-a vândut.

38.
A deschis, deja, ușița
Către ulița a purces
Ține galbină cosița
Și e mândră pe la mers.

39.
Își dăduse jos năframa
Părul galbin i-a căzut
E prea tinără marama
Îs cosițe de năut.

40.
Umeri mici. și-un păr de aur
Cade molcom pe pieptar
Pe marama albă, faur
Cade fulgul, iar, arar.

41.
Umeri calzi și-un păr ca ploaia
Pe pieptar ascultă-un basm
Depărtată-acum odaia
S-a îmbolnăvit de astm.

42.
E copilul ce nu știe
Unde mama, iar, s-a dus!
Spre u`lița, acum, pustie
Cu troița lui Iisus.

43.
Cred că, tont, pocnit-a zarul
Sub zăpadă, nucii-s sluți
În căsuță, cu amnarul,
Zac prea tineri trei puiți.

44.
Cred că, prost, s-a rupt un lacăt
Nucii-n spate au rămas
În căsuță, de e-n treacăt,
Copilașii au rămas.

45.
În odaie, e lumină
E amnarul cel tăcut
Ce miroase a sulfină
De lumini făr de-început.

46.
Strada tace, e răcoare
Scoborându-se din cer
Și zăpada-acum îmi pare
Că s-a colorat cu ler.

47.
În căsuță, e lumina
E amnarul cel frumos
Luminița, ca sulfina
cea mai tristă de pe jos.

48.
Nu mai plâng de mult copiii
Pare-mi-se, ochii buni.
Strugureii, ca zglobiii
Îs în vin și în minuni.

49.
E Larisa și cu Laur
Maya stă în patul mic
Iar amnarul, ca un faur,
E lumină doar un pic.

50.
Să tot fie zori de ziuă
Cântă pasărea din plisc
Bate iară apa-n piuă
Îngerul din obelisc.

51.
Să tot fie-a dimineață
Și a nori prea albi, a fi
Un cocoș în altă viață
Pâinea zilei o zări.

52.
A deschis, deja, ușița
Către ulița-a purces
Umărului e cosița
Și e mândră pe la mers.

53.
Își dăduse jos năframa
Părul galbin i-a căzut
E prea tinără marama
Îs cosițe de năut.

54.
Umeri mici. și-un păr de aur
Cade molcom pe pieptar
Pe marama albă, faur
Cade fulgul, iar, sprințar.

55.
Pasul mic de-acum s-așază
Către uliți și mai sus
Vrabia, de spaimă, cază
Pe troița lui Iisus.

56.
Prin zăpada ce-i căzută
De-a făcut, pe jos, un strai;
Soarta (parcă) de cucută
Se tot ține de un scai.

57.
E femeia, urcă strada
Și cu soarta după ea.
Trece greu, pe jos, zăpada,
Albă-nins, ca de fidea.

58.
Nu știu de e mamă bună
Sau nevastă de folos
Stelele se tot cunună
Pe troița lui Cristos.

59.
Să tot fie dimineață
Ceasul cucului trecut
Cucurigul se învață!
De cocoșul, ce-a tăcut.

60.
Să tot fie vremi de soarte
Timpul Pătrului, ce stă:
Nu trădează nimeni, parte,
Dimineții ce fusă.

61.
Să tot fie-a dimineață
Cu trei suliți mai în sus
N-a știut cel Pătru, -n, viață
Cum să-l vândă pe Iisus.

62.
Cred, îmi pare, că femeia
Printre nuci s-a preumblat
Mâna rece ține cheia
O poveste-a încuiat.

63.
Știe bine, dada aia!
Pustiitului ei drum!
Nu se-aude nici văpaia
Răscolită e - în scrum.

64.
Cum pășește, se aude
Zvon din nucul cel bătrân
Toate crengile, ieri, nude
Cu zăpezi, grele, rămân.

65.
Căci spre nuc, ea se îndreaptă
Nucului i-a povestit
Nenorocul ei de fată
Și cum, ieri, l-a înnuntit.

66.
Pare-mi-se-i Mărioara
Sau Ileana, de e ea;
Și probabil doar vioara
O mai știe, azi, chema...

67.
Că lăsat-a om la oaste
Și de ea n-a mai știut
Împăratul, cu năpaste
Sufletul i-a încăput.

68.
Pare-mi-se trei odoare
Fost-au, bieții, de lăsat
Și-o femeie-n lăcrimare
Ca să umble, mută,-n sat.

69.
Straiele frumoase, nunții,
Pe divan și le-a uitat
Dar o stea în dreptul frunții
Ca sărut, el i-a lăsat.

70.
Să nu-l uite, veci, muierea
Cea cu părul auriu
Cu cosiță-i este vrerea
De păcat și de pustiu.

71.
Trei copii, de mici, îi știe
I-a lăsat cu mâna lui
Să se ducă în pustie
Spre un plai al nimănui.

72.
Și plecat-un crai de munte
Către cele, e străin
Dar sărutul lui, pe frunte,
Cred, muierii, i-e deplin.

73.
”Tu îmbracă straie blânde
De țărancă, cum te știu
În catrință, și osânde
Să mă plângi, cuminte-ți siu!”

74.
Căci cuminte `(ră)mâi, promisa
Când străin, oi mere iar
Laur, Maya și Larisa
Or rămâne-n urmă, dar...

75.
Dar să fii în strai de nuntă
Chiar de mâne oi pleca
Și, îți spun, că nicio puntă
Nu-mi va lua credința mea.

76.
Tu rămâi pe-a mea pe viață
Chiar de eu n-oi reveni
Te-oi lua c-o dimineață
De, spre veci, eu voi porni...

77.
Nu-ți las, mândro, decât dorul
Să te spele pe la trup
Dezvelesc, nătâng, trupșorul
Și cu trupul mi-l ocup.

78.
Nu-ți las, mândro, decât viața
Ce sărutul ți-o va da
Dacă moartea, dimineața,
Pasul meu îl va prăda.

79.
Mărioara e femeia
Maică-sa, Ileana e
Închidea un dor cu cheia
Și spre cer îl încheie.

80.
”Tu îmbracă straie blânde
De țărancă, să rămân
În catrință, și-n osânde
Să mă plângi, cuminte-n sân.

81.
Căci mă cheamă moartea dulce
Împăratul, știu, ți-a scris
Să-ți lași omul, și se duce
Li-i iubi, plăpândă,-n vis.

82.
Straiele frumoase nunții
Pe divan și le-a uitat
Și o stea în dreptul frunții
Ca sărut, el i-a lăsat.

83.
Grele straie el și-a pune
E un strai prea greu și alb
Steaua pe un deal apune
Doar izvorul râde-i, dalb.

84.
Și spre vest, cu răsăritul
S-a luat către apus
Și îmi pare că rănitul
Miresuța și-a răpus.

85.
Și îmi pare, Mărioara
Urmei lui îi rămânea
De îl va scălda răcoarea
Ea pe altul nu v-o vrea.

86.
Umeri mici. și-un păr de aur
Cade (molcom) pe pieptar
Pe marama albă, faur
Cade fulgul, iar, de dar.

87.
”Tu îmbracă straie blânde
De țărancă, cum te știu
În catrință, și osânde
Să mă plângi, cuminte-ți fiu.”

88.
Mai privește, iară, calul
Urme-n colb, în seri uita...
Uite-și prostu râul, malul
Ea pe altul nu ar vrea.

89.
Și s-a dus, fecioru,-n lume
Calul, iute, la picior
Îl va pierde, fără nume
Și-l va duce pe fecior.

90.
Când spre nuc, ea se îndreaptă
Nucului i-a povestit
Nenorocul ei de fată
Și cum, ieri, n-a mai nuntit.

91.
Și, îmi pare, gânduri multe
Stau pe sfadă, căpătâi
Cine stă să mai asculte
Despre dragostea dintâi...

92.
Îmi mai pare, e sfială
Și mult dor de-a risipi...
Nu mai stă la ea pe poală
Nu mai e cine nunti.

93.
Măriora, lasă dorul!
Când spre casă-i reveni...
Căci, la arme, e feciorul
Niciodată n-o-nturni.

94.
Mai întoarce-te-o clipită
Spre fântâni și spre copaci
Și mai fi, duios, iubită
Luna-n ape s-o prefaci.

95.
Tu să nu mă uiți, femeie!
Chiar de, iute, oi uita!
Să mă ierți, în lumi ateie
Și, în alte lumi, deja...

96.
De mă duc mai sus, c-o lume
De bărbat să nu mai știi!
Să nu uiți copii și nume
De copii-ți vei îngriji.

97.
Și nu-ți spun, doar ca să fie
Vorba-n lume deșertată...
Mă închin, acum, Marie,
Pază sorții, lângă fată!

98.
De voiești, însă, Măicuță,
Sus la Tine, am să viu.
Lasă-mi mândra mângâiată
Legământului meu, știu!

99.
Când spre nuc, ea se îndreaptă
Nucului i-a povestit
Nenorocul ei de fată
Și cum, ieri, n-a mai găsit.

100.
Fântânele, azi, frumoase!
Dacă apa-o-întuneca,
Nu se-ntoarce, și-o să-și lase
Mândra, scumpa,-a lăcrăma.

101.
Dacă apa fii-va neagră
Frumusețea n-o veni...
Nimeni n-o să înțeleagă
De spre cer, el o durmi.

102.
Însă apa dacă-i albă
În izvoare și-n fântâni,
Se va-întoarce către nalbă
Și-l va pune, iar, la sâni.

103.
Dacă apa e curată,
Dacă, viață, e-n izvor
Înturna-va el, odată,
Și-l va prinde, în pridvor.

104.
Mărioara, mândră dulce
Spune-mi, mult ai așteptat?
Lasă-mi trupul să se culce
Unde-întâi te-am sărutat.

105.
Va cuprinde, iarăși, moale,
Doru-întâi, ce i-a cuprins
Pare-mi, luna se răscoale
Din argintul ei întins.

106.
Tu să vii la mine, iute!
Stelele au prins văpăi
Și, îmi pare, luna-ascute
Un pumnal, în lupii răi.

107.
Să îmi vii, cu bine,-n brâie!
Eu, în zi, o să purced
Ca să caut dacă `mâie
Soarta albă ca un ied.

108.
Tu să vii, la mine, iute!
Stele scuipă, din plămâni,
Și, îmi pare, luna-ascute
Un pumnal, la săptămâni.

109.
Chiar de scapă luna moarte
Peste tot, cu apă rea,
Tu să prinzi un ol de toarte
Cată, apa, cum e ea!

110.
Și, din zi în zi, femeia
Merge, zorii, tot prin sat
Poate sus, Casiopeea
Îi mai zice de bărbat...

111.
O să vin și mâni!, tot trece
Zi de zi, pe al meu chip.
Astăzi pare apa rece,
Chiar și-n ochiul cu nisip.

112.
De-mi afund, acum, piciorul
În prundiș, sau prin zăpezi,
Pare-mi-se că feciorul
Lună moale, ai să-l vezi!

113.
Tu să-mi spui, amu, de dânsul
Că-l ighesc, nu mă răni!
Văz, mă umflă iarăși plânsul
Tu pe-al meu de i-l primi!

114.
Pare-mi-se apa asta,
Pe aici, curgea și ieri...
Pare-mi-se, că năpasta
N-o lovi, iar, pe la meri...

115.
Mărioara, mândră dulce,
Spune-mi, mult ai așteptat?
Lasă-mi trupul să se culce
Unde-ntâi te-am sărutat.

116.
Și tot prinde să viseze
Alte doruri n-a avut...
Cată dulce, ca să creze
Trei copii au mai crescut...

117.
Pe zăpada dulce, moale,
Sunt ani, iară, să mă duc...
Ea, în veștedele-i țoale,
Tot mai merge la izbuc.

118.
Nu mai plânge, Mărioara!
Apa-i albă, și-n zăpezi
Poate, acum, să-ți pui cicoarea
S-o miroasă nori și iezi!

119.
Limpede vrăjitoreasă,
Cât, la apă, ai umblat?
Pare-mi-se, așa frumoasă,
Cu mult dor s-a botezat.

120.
Mărioara, mândră dulce,
Spune-mi, mult ai așteptat?
Lasă-mi trupul să se culce
Unde-întâi te-am căutat.

121.
Ești frumoasă și nebună
Multă vreme am cules...
De la oaste, și din lună,
Obosind, de-atâta mers.

122.
Și zărindu-l, la fântână,
Altei, cată pe la trup
De frumoasă, de nebună
Gura astăzi i-o astup.

123.
De la mini, părere steie
Cum tu visul mi-ai luat
Nu-mi ziceai că o femeie
Îți va fi, în drum, păcat.

124.
Mărioara, dulce soață,
Nu mai plânge, la fântâni;
Pare-mi-se, dimineață,
E un plâns de săptămâni.

125.
Lasă-mă să-mi duc femeia
Ce îmi este plâns de flori!
Afli nunțile cu cheia
Nunții, iar, în Sărbători.

126.
O femeie nouă-așteaptă
Ca o rază nouă-n sat
Fi-i-va fructa, iarăși, coaptă
Mărioara, de uitat.

127.
Ea în urmă își rămâne
L-au luat străini, din drum,
Și în două săptămâne
Spre fântâni de văz, e scrum.

128.
”Tu îmbracă straie blânde
De țărancă, cum te știu
În catrință, și osânde
Să mă plângi, cuminte-ți fiu.”

129.
Își dăduse jos năframa
Părul galbin i-a căzut
E prea tinără marama
Îs cosițe de năut.

130.
Straiele frumoase nunții
Pe divan și le-a uitat
Și o stea în dreptul frunții
Ca sărut, el i-a lăsat.

131.
”Dar acu... mă lasă-n lume
Și, amu, să mă găsesc
În biserică și-n nume
Doar Ioanei dăruiesc...

132.
Lasă-mi, ziua, Mărioara
Nu mai plânge, cu poveri,
Despre mine, lasă-mi vara!
Și atâtea primăveri...

133.
Nu mai plânge, Mărioara!
Apa-i albă, și-n zăpezi
Poate, acum, să-ți pui cicoarea
S-o miroasă-a nori și iezi!

134.
De mă duc, mai rău, c-o lume
De bărbat să nu mai știi!
Să nu uiți copii și nume
De copii-ți vei îngriji.

135.
Și îți cată un alt mire...
Zise el, și-n căpătâi,
Are-un gând de îngrijire
Spre nevasta lui dintâi.

136.
Mai târziu... la o fântână
Sta chiar timpul, ca un pui
Din femeie, mai rămână
Doar un pom cu cinci gutui.

137.
A deschis, deja, ușița,
Către uliță-a purces,
Ține galbină cosița
Și e mândră pe la mers...

138.
Își dăduse, jos, năframa
Părul galbin i-a căzut
Mult prea tinără marama
Îs cosițe, de năut.


Suspinele cele mai vechi, pe care le-am auzit, 2020
și Antologie în pregătire.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!