A trecut ceva vreme de când nu ne-am mai băut împreună cafeaua
și uite că acum în sfârșit ne-am reîntâlnit
pe terasa de unde priveai grădina de flori.

Aș avea multe să-ţi povestesc
începând cu faptul că strănepoţii tăi au crescut mari
și cu siguranţă ai fi mândră de ei.

Aici, la tine, lucrurile par la fel
ca atunci când ai plecat
deși multe s-au schimbat între timp.

Unele vești o să te mâhnească
așa încât îmi va lua un timp
până mă voi hotărî să ţi le spun.

Despre mama află că este bine, sănătoasă,
dar asta sunt convins că știi, doar petreceţi
atâta timp împreună
când vine să-ţi aducă flori la mormânt.

Nu știu dacă ţi-a povestit de frate-miu
probabil de fiecare dată și-a ascuns lacrimile
așa cum o făcea și cu mine
când eram internat asemenea lui.

Sau poate că de fapt tu ești singura
căreia îi spune cu adevărat ce are pe suflet
uit mereu că lângă tine
redevine și ea copil,
oricât de mult am îmbătrâni
mama rămâne tot mamă.

Mi-am și imaginat, pentru o clipă,
cum ţi-ai număra agoniseala
ca să te duci la el cu o cutie de bomboane
deși ar fi fost pentru prima dată
când ai fi urcat într-un avion.

Așa cum mi te imaginez umplând salonul lui de spital
cu miros de pământ reavăn și flori de câmp.

Iar apoi ai fi tresărit de fiecare dată
când ai fi văzut un avion trecând deasupra casei
gândindu-te că zboară în direcţia lui.

Din fericire lucrurile merg mai bine acum,
nu ţi-o spun ca să te consolez, ci pentru că
este adevărat.

Eu am să rămân o vreme aici,
vom avea din ce în ce mai multe de discutat.

Acum privesc grădina
în timp ce-mi beau cafeaua
și știu că încă nu, nu ai plecat.

De fapt am retrăit sentimentul acela straniu
din copilărie
când mi se părea că pomii au înflorit
la atingerea ta