trăiam printre pereții unei irealități care devenise mitologie
fuseseră dezgropați idolii mai vechi sau mai noi
lumea li se închina
însă nu aceasta iustra condiția umană
mesajul decriptat printre săpături de arheologi ai clipei
trecea pe deasupra ca și cum vuietul morții
se-ndepărta de sufletul celor care-și părăsiseră trupurile
și acum se hrăneau cu vorbele atârnate în hieroglife de aur
fusesem întrebat dacă eu cunosc mesajul celest
răspunsul a rămas suspendat la jumătatea distanței
dintre mine și lume dintre mine și lucruri
dintre revelație și ceea ce nu mă poate pierde
nu vorbeam zile în șir
iar dacă trebuia să aflu ceva despre prezent
exprimarea celor cu care intram în contact
devenea familiară ca și cum ne-am fi văzut de curând
mitologia clipei & anilor & a luminii
transforma discursul în fantastice însoțiri ale sinelui
totul devenea atât de aproape atât perceptibil cu inima
din cel mai frumos poem al lui borges
răsărea luna
i-am rugat pe toți s-o așeze pe cer
ca și cum viața n-ar putea fi decât cel mai frumos poem