deschid ochii și ei încep să te deslușească treptat,
acum mulți ani au apărut primele semne ale uitării,
dar încă mai știu cum se rostogolește ziua peste noi,
pătură prea mică pentru frigul în care ne îmbrățișăm

deschid nările și ele încep să te transporte din plin
în plămânii larg pregătiți pentru sosirea ta triumfală,
nu încetăm să facem schimb de atmosfere înalte
prin care înotăm agale fără oprire, uneori fericiți

deschid urechile și ele încep să recepționeze delicat
undele lungi care te scot încet primăvara din pământ,
mesajele pe care ți le trimit păsările înainte de ploaie
în aerul tare al începutului de zi ce persistă nedefinit

deschid gura și ea începe să cânte cuvinte galbene,
ușoare ca baloanele umflate la maxim cu sufletul nostru,
înălțate peste drumurile grele ce tot caută direcția,
fără să rămână în urmă ceva din ce am fi putut fi

deschid brațele și ele încep să te mângâie cu blândețe,
peste mulți ani va trece până la urmă clipa frumoasă
din care se desprind domol toate gândurile deodată,
raze ce tremură laolaltă cu noi deasupra pământului