Are trup de vioară albastră
cu snop de vibrații în interior
de sunete luminoase.

În zilele roase de arșiță
ochi limpede sub mal de râu
cântecul celest,

respirație de jad șlefuit.

Verde-n frunze de mentă sălbatică
cu arome risipite la umbră
amintind de iubire și visare
și-n ele topită.

Lasă zvon de fericire pe unde trece
și pune la încercare privirea,

de se strânge-n cuvânt atâta spirit
în timpul cât mai este până la întunericul
de marmoră neagră.