M-am înstrăinat de mine anonimul
cel care am fost umbră-n amiază
cu inima deschisă la intrarea luminii
și sufletul pus pe masa nădejdii
în dimineți de rubin.

Mai clară decât seninul zilei de vară
este imaginea din ochiul meu interior.

Și-n mine întunericul
se desparte de pielea stoarsă ca o lămâie
cum o coajă de nucă.

Dar miezul lucios ca uleiul
mai are în trup un confident
care se luptă cu steaua rece a nordului.

Eu teamă nu am decât un plin care se varsă prin moarte.