umanitatea mea și poezia
sunt una
îmi spun când moartea strigă
prea tare
realul sub roți zimțate spaima zdrumică
drumul fără amprentă
magia din șoldul violet al lunii
joacă
ruleta rusească
în sângele viselor torente de zboruri
infuzează ceața din oase
gravitația bricolează mozaicuri
în carne

minunea are vertebra
decalcifiată

bulimică tăcerea ronțăie
ciuma bubonică
din epiderma cuvintelor
cimitirele ambulante decupează pupilele
în care frumosul
deschide carnivoră floare încă
se mai încape revolută
stare de grație
și-un abis retrograd

de pe falangele inimii
curg metafore
în formă de stele

cerul cască o gură neagră
astringentă