totul trebuita să fie când obișnuiam să cred că voi iubi această femeie
copilul să trezească floarea-soarelui pentru rugăciunea de dimineață
n-am promis că voi inventa o zi liniștită și nici că voi face singur focul
așa cum amprentele ardeau pe o plajă pustie
degetele cu care o atingeam

trebuia
să o decupez din zilele acelea de tablă cu singura minciună pe care o credeam
că trebuia
ochiul ei era ca o aripă venea pasărea s-o împrumute când trebuia să taie un nor
să-l pună drept frunză sub carnea atât de subțire a vreunui te iubesc
spuneam
și eu
atunci mă uitam în ochii copilului erau ca o apă în care te puteai scufunda până la inimă
și să nu doară
ea decupa zicerea din zilele acelea de tablă o punea într-o vază și apa înflorea
ca și cum s-ar fi născut pământ
apoi înota în venele mele
de parcă și-ar fi uitat sângele

și copilul

zilele
ca niște cetăți în care și razele lunii au început să putrezească

zilele s-au făcut demult și demult
a plecat

trebuia să fie
când
trebuia să cred că voi iubi această femeie