poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 808 .



Gnom de litere
poezie [ ]
empo 32

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [apterix ]

2015-03-22  |     | 



Ochiul construiește ipoteze.

În drumul său, ochiul

Sfărâmă obstacole

Ca să împrăștie lumina,

Turmele, cirezile,

Să elibereze...ochiul

Înalță ipoteze,

Și către bolta-roca pierde

Urma șarpelui, unde-s

Locuri de pândă și

Haite încolonate de cerberi și

Coridoare-osuare,

În multele intrări păzite,

La crepuscularul

Antrepozitelor nesfârșite

Ale uitării totale, gigantice,

De nestrăbătut.

Dezmembrat în vâltoarea

Spectrală a timpului,

Centrifugat de perle,

Condamnat între ierburi

Acvatice,

Abandonat în asfințitul

Purtat la vale de mâlul fluviului,

Caravane de argint pe drumul

Mătăsos al apelor, Gery nomazi,

Gery muți-ironici din

Înaltul în adâncul cerului de ape,

Și iar Gery cu nimb de coif

Și spadă de raze și armură

De dragoni ai apelor.

...

Creatura aprehensivă adulmecănd pe lângă ziduri.

Noaptea nu are sfârșit,

Ochiul înalță ipoteze,

Înțelegerea pendulează,

Monsieur La Cervelle-caravel,

În dreptul vitrinelor nopții așteaptă,

Lăncierul cu lungi degete, lăncierul,

Mohorât ce frânge cefele subțiri ale viselor,

Plutind în marea tăcută, răbdătoare,

Cenușie, fluidă, degetele lăncierului,

Se pogoară peste labirintul braille.

...

Fermier al duhurilor, corăbier în

Galbene valuri, din care

Apar strălucitoarele chipuri ale

Celor duși, amorezați de armoniile

Absenței, chipuri de monștri marini,

Mustrătoare chipuri de naufragiați,

Noaptea pare să fie sfârșitul,

Măgura negurii, negura măgurii,

Din pieptul umbros al dealului

Se-aud câinii, eroicii,

Nu vreau să mă vezi ca pe un om, zise Gery,

Ci...e timpul să schimbăm paradigma, vezi-mă

Altfel, altundeva, tot eu, dar mai pe placul

Zeilor, zise Gery,

Fornax, Mustipal Ros,

Lumea se închide din neștiute

Resorturi, peste păianjenii decoratori,

Lobul de ființă ingenuu-bucolică s-a aprins,

În locul plin de fermecăciuni al mlaștinii originare,

Casă a unicornilor, vampirilor, cerșetorilor, vaticinatorilor,

Taumaturgilor debutanți,

Și Gery-lor apteri casă...

Zombi pastorali

Zombi pastorali

Ies prozaurienii,

Prozaurienii, ploi reci și nori arzători,

Grindini din norii lui Magellan.

...

Au scăpat moloșii felinarelor limbo!

O cerberie de tenebre,

Și urletele arborilor osificați,

Grădinile suspendate ale deznădejdii,

Înapoi pe dealul cuib și pasăre,

Cu mii de pietre cocoșate șuierând,

Fluierând, dealul cuib și pasăre,

Cărările țestoaselor visătoare,

Cu pietrele înflorindu-le-n cale,

Geo-vara când mierile celeste,

Hrănesc gnomii-de-stâncă,

Și ochii lor se-aprind, vezi dealul,

O pajiște de flori și ochi-de-gnom,

Cuibul înfloritelor pietre,

Rostogolite, îndrăgostite și eterne,

Pietre-flori din care apare

Zborul uliilor,

Cârduri de grive din calcinări,

Furca verii trece prin satu de paie și fum.

...

Înainta orientându-se după stele.

Bicicleta nu avea dinam, doar un far orb,

Cu nervul rupt, țipând convulsiv,

Zdrobea totul în cale,

Avea pe urme MASCA,
Monstrul proteic, arborescent,

Al nopții.

...

Nori vag lenticulari,

Piramidali, aliniați, presărați,

O invazie de care nimănui nu-i pasă,

Care a avut loc

Și de care nimănui nu-i mai pasă.

Ignorată, trecută cu vederea,

Secretul arborilor schizoizi,

Cu ce ulei se ung

Sincopele ruginite ale minții?

Cuvinte, rare ca orhideele,

Ce cresc în locuri primejdioase,

Unde forfotesc aligatori,

În smârcuri, ochi de mlaștini,

În soarberea lor,

Tânjești fără să știi ce sunt,

Și chiar mergi în

Incomensurabila aventură,

A primilor corăbieri,

(cu penele lor de gâscă)

Altele apar din senin,

Se întrupează din nimic,

Să coborâm în mlaștini!

Unde suferința va fi scurtă.

Cu altele te întâlnești o singură dată,

În scurta viață de aici,

Pleacă, mizeria și nostalgia,

Fii atent, fii atent,

Pe altele, a căror impresie e vagă,

Le iubești și colecționezi,

Cuvintele, tolba,

Cu mii de bumeranguri,

În fața puterii lor suntem

Goi ca aborigenii,

Goi printre canguri,

Goi printre dingo.

...

Mica figură aprehensivă.

Adulmecând amenințările complexe și

Infinite.

Anticipând, prognozând, alcătuind febrile schițe,

De hărți și dezastre, desene ale

Funestului urban, supraveghind intersecțiile,

Încercare zadarnică de a proteja fragilitatea universală.

În epicentrul strivirii,

Capcana gravitației onirice,

Implozia sub tălpi a solului,

Vertijul, dezechilibrul, rostogolirea,

Giganții zdrobitori,

Mutând, manevrând, înălțând, coborând,

Obiecte pure ale strivirii,

Din care se ridică ruina,

Când sunt cel mai aproape de

Ceea ce se presupune a fi

Adevărul?

Când ucid pădurea, aerul, apa, cerbii, urșii sau când

Accept că există un zeu al pădurii, al aerului, al apei

Că cerbii și urșii sunt toteme

Ale sufletelor pe care le-am pierdut?

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!