Nu ți-e rușine
Să exiști?
De ce trăiești într-un dezmăț
Al minții obosite,
Dregându-ți gustul
În răsfăț
Cu-ale nopților ispite?
Privești folosul
Într-o doară
Și crezi că
Numai tu contezi
Pe un Pământ
Cu vise verzi
Și căruia îi ești
Povară.
Pe unde calci frigul stârnești,
Siluind cerul
Cu ruga ta,
Spune mai bine ce-ți dorești,
Că boala dorinței
E boală grea!