când rătăcesc printr-un gând
ca printr-un labirint
purtând pe umeri două
privighetori obosite
care îmi ciugulesc
de pe limbă cuvintele
încă nerostite ca pe
niște biluțe negre de
sânge închegat
doar atunci când tac
și nu mă aud gândind
când fumez fără să suflu
în cafeaua mea cu caimac
reușesc să te ascult și
să mă pătrund de
melancolia ta
vântule insomniac
până la ultima mea picătură
de singurătate
doar atunci când
sufli în fluiere
ca într-un nai
cu tonalități
joase cu
tonalități adânci
reușesc să mă pătrund
de melancolia mea
vântule insomniac
până la ultimul tău
suflu de singurătate.

14.10.2014
05:25