Ard stropi de gând în contemplare
Și mă aplec pe ramura durerii
E trist când visul e amurg de-mbălsămare
Iar amintirile își caută ploierii.
Păsări abundă în plăcerea ceții
Iar roua dimineții e o lacrim-a naturii
Azi au găsit de vină doar cadeții
Oștirile creației acoperind umbra furtunii.
Plutind închipuirea serii
Se prăvale în amorțirea nevăzută
În depărtare stă în văzul verii
Un orb în suflet și cu a sa mută.
Natura e o răzvrătire nevăzută
Decât de cei ce au sădit furtună
Se regăsesc în zarea altfel hâdă
Mii de șiraguri de speranțe strânse-n mână.