un descântec plutea în apele colorate ale acelei dimineți
femeile purtau măști de chihlimbar și își lăsaseră condurii acasă
desculțe lunecau în îmbrățișarea cuvintelor care le întâmpinau
sărutându-le gleznele și mirarea fericirii
străzile se desfăceau în răsfăț sub pielea tălpilor înfiorate
pomii cu ramurile și frunzele lovind în aer păreau pui de păsări
pregătindu-se de zbor

smulgeam mască după mască
unele femei țipau și din cer cădeau sunete verzui amare
asfaltul făcea mici valuri concentrice la impact
altele se prăbușeau și se descompuneau în îndepărtări
și întâmplări încă necunoscute
câteva au râs batjocorind și dinții le străluceau a beție de adolescent

una singură mi-a mulțumit tristă spre marginea orașului

dar nu erai tu