Simt foșnetul creației divine
Ce stă s-alunece definitiv
Mă las purtat de-un vânt ce vine
Să mă absolve de-un diminutiv.
Nu mai e timp pentru a crede
În reclădirea drumului pierdut
Deși e trist, lui bine-i șede
Să tot rămână drept și nu căzut.
Copiii te ridică dacă vor
Dar și când uită de părinți
Cu-o vorbă îi aruncă în decor
Cu ea se duc și mii de năzuinți.

Ei stau de vor sau nu, cuminți
În așteptarea clipelor ce-aduc
Mă regăsesc în suflet de copil caduc
Dar nu mai sper în visele cu sfinți.
Copile, crede ceea ce îți spun
Căci nu e chip de a greși
Eu te povățuiesc cu suflet bun
Tu nu uita că mâine nu va fi
El tatăl tău să îți mai spună
Ce este bine pentru tine
Și vei răni o amintire bună
Căci ai uitat că tatăl nu mai vine.
Copiii te ridică dacă vor
Dar și când uită de părinți
Cu-o vorbă îi aruncă în decor
Cu ea se duc și mii de năzuinți.