din piept iți cresc crini, îmi culc urechea pe ei
mama îmi spune că trebuie să fiu pregătită, toți murim
și ochii mei plouă după o lungă secetă
necuvântul își înmoaie un deget în albia spusului
la datul paginii
când steaua mi se potcovește la mijloc și în șa se ridică ancora
vânt la pupă
țărm
printre șipcile din gard, gâștele se uită lung
cine ar fi crezut
poarta aerului rămâne închisă
focul a înghițit cheia
apa s-a rupt în mine
pământul se caută de viermi
nu există decât înainte
și nu te mai trage de poem, e pe măsura ta
ce dacă ți se vede fundul?
de sub unghie negrul vorbește
fără șir
vom strânge deșertul mai tare de gât
și leii din savană ne vor mânca din palme
de la balconul în stil baroc se-aude o voce
nu poți să-mi faci asta
fusta mea în stil rococo
se furlandisește într-o cracă abstractă
aș vrea ca nisipul să nu-mi mai gâdile tălpile
asta mă face să râd
pe pervaz un scaiet deprimat
trage pe nas o linie albă
am ochiul format, țipă extaziat
și freza bărzăunului cade: zdrang!
nu spun că nu are dreptate, dar nu sunt pregătită