Am câștigat ultima redută a sufletului tău încântător
Dar cu o floare, o vorbă bună și nu cu bocancul plin de noroi
Am pătruns în mintea-ți incandescentă a inconștientului cunoscut de amândoi
Dar ai simțit oare cântul viorii lui Mozart cotropitor?

Acum concentrarea celulară domină extravaganța intuiției frivole
Iar imanența clipei este prăbușită de neantul nevinovat al relativității
Asemenea unui supersonic ce survolează aorta în căutare de suferință și parabole
Pentru ca eternitatea clipei să fie contemplată în fericirea vieții.

Te-ai gândit vreodată câtă suferință este pe acel fir de iarbă călcat în picioare?
Câtă frustrare este pe acel urs din cușcă ce nu ajunge la banană?
Ce neliniște-i în natură înainte de o mare și aprigă furtună?
Dar toate acestea pălesc atunci când dragostea este veșnică și este din ce în ce mai mare.