Aș vrea ca totul să-ntrevăd, atunci când cuget și nu văd
Aș vrea ca viața să-mi releve, mai mult decât eu regăsesc în seve
Pe care le-am primit și încă, la ușa inimii stau să străpungă.
Cândva eu am crezut că tot, ceea ce vreau eu chiar și pot
De sine să duc la bun-sfârșit, fără ajutor împărtășit
Dar nu-nțelegeam că doar minunea, făcea ca totul să-mi dea, culmea
Primeam mai mult și tot mai mult, până când la un nou început
Am înțeles de und` venea, ceea ce eu primeam în viața mea.
Acum când timpul a trecut, când m-am maturizat mai mult
Viața ușor își poartă sensul, nu mai e chip să îi schimbi versul
Te duce așa cum ea dorește, purtat de tot ca o poveste
Și doar spectacolul pe care, tu îl privești din loja mare
Acum tu înțelegi că e, făcut cu tine și e despre ce
Tu chiar trăiești în orice clipă, e viața ta pe o aripă
Ce e purtată peste viață, cum el destinul te învață.
Spectacolul e grandios, tu spectatorul cel frumos
Privești spre acel actor pe care, Regizorul de Sus îl are
În grijă și spre îndrumare, căci viața spini prea mulți mai are.
Spectacolul e spre final, cortina-i trasă și-un semnal
Aștepți de la al tău Regizor care, pare că a uitat de tine, oare
Dar nu e chip să-i mai atragi, atenția căci doar cei dragi
Mai sunt acum pe lângă tine, plângând și suferind în sine
Căci el spectacolul cel pământesc, ce s-a sfârșit puțin grotesc
Va fi urmat de clipa cea eternă, pe care tu o tot purtai sub pernă
Și doar acum la acest final, ea va putea să-și joace-n chip banal
Rolul pe care l-a primit odat`, de la Regizorul adevărat
Purtându-te pe calea sorții, până la clipa judecății.
Atunci totul va fi boolean: nou început sau tot final
Și vei putea să duci cu tine, clipe de fericire, sau de suspine.
Cortina pare iar să se ridice, așteaptă noul personaj ce stă s-apuce
S-apară-ntr-un spectacol regizat, de El Regizorul ce altădat
Te-a tot purtat pe calea vieții, pân` la finalul cel mai trist al sorții.