Supărat în zori, un vânt,
Parcă scormonea-n pământ!
Cu putere cruntă, mare,
Mătură totul în cale!
.
Cu fălci umflate răpune
Toată liniștea din lume,
Formând vârtejuri grăbit,
Cu un groaznic vâjâit.
.
A rupt pomi, a dezgolit
Case, șure... Răzvrătit,
Vitregi pe păsărele,
Răsturnând mici cuiburele.
.
Cioara îndrăzneață-ntreabă:
-De ce nu îți vezi de treabă?
Doar atât! El, provocat,
O roti pân-a picat!
.
Tremură toată natura!
A mușcat nisipul, zgura,
Florile înmiresmate,
Stau pe sol plecate, toate!
.
În codrul trist, dezgolit,
Ramurile au trosnit.
Frunzele foșnind, plângând,
Au fost puse pe pământ.
.
A vizitat și câmpia,
Apoi îi scăzu furia.
Ușurel s-a domolit,
Plecând cum a și venit.
.
Dar în urmă e prăpăd!
Rupt și bătrânelul pod,
Scârțâind din scândurele,
-S-au cam dus zilele mele!