o, frică, vino la mine
vino goală, cu unduiri de umbră
catifelată sărutare de adânc-nimicire

(stop. mai pornim o dată,
derulez caseta
și mă uit
cât de sidefii se desfac depărtările
un sânge ars aproape-albastru -
apăs forțat pe o clapă)

a fost o moarte ca niciodată
o seară de lumini peste fețele albe, cu mese
prinse de rădăcini de covoare cu motive florale
și buchete de plastic în albe pahare

te țin în brațe, iar brațele mele
sunt împrejurul tău
așteptăm

iubirea o să răsară în câteva clipe
distrugându-ne chipul
de noapte ce se scurge pe ziduri
plete de fată