Între trestii foșnitoare,
Un broscoi cu burta mare,
Cânta fără încetare,
Stârnind șoapte și rumoare.
.
Dintr-un pom, un pitpalac,
I-a zis: -Cântul nu ți-l plac!
De pe floarea de cicoare,
Musca-l jigni: "Arătare!"
.
Pe o moviliță mică,
Prepelița, o mămică,
Îl mustră: - Ești un smintit,
Odorașii mi-ai trezit!
.
Jos în iarbă, greierașul,
Cânta răgușit, poznașul.
Nimeni nu îl percepea,
Broscoiul îi asurzea!
.
L-a numit și el, "Netot",
Și că l-ar durea în cot
Că deranjează cumplit,
E un" Afon ramolit".
.
-Hei, cânti fals, vocea-i dogită,
Partitura învechită,
Ia încetează odată,
Că ai cântat noaptea, toată!
.
Furnica, o simțitoare,
Robotind după mâncare,
Interveni indignată:
-Vreți pustietate-n baltă?
.
Ați uitat de toamna rece,
Când prin bălți doar vântul trece,
Foșnind trestia uscată,
Fără viață, aplecată?
.
De câte ori n-ați rostit:
"Și broscoii au muțit!
Dorm în mâlul protector,
Doamne, o să mor de dor!"
.
Prețuiți voiosul cânt,
Că sunt lăsați pe pământ,
Să ne-ncânte-n nopți de vară,
Până vin brumele iară.