Anotimpurile nu se termină iarna
și nu există o zi lăsată la întâmplare..
îmi desfășor kefiah
în fața deșertului,
glasul lui în tăcere,
răul, să știi, te ispitește în trup
când nu poate cu conștiința
și colubrul are un rânjet familiar
construind gaura lui.
Întinsei mâna către neant,
carnea mea era mucava..
Ce făceam singur
și ce dădea inimii mele impulsul pulsației?
Auziți, auziți în depărtare
cum suflă khamsinul
și cum încrețește pielea mea veștejită..
lumină și încă lumină, soarele îmi încălzește ceafa,
să nu vedeți cum răsună aerul
și cum pârâitul nisipului
e mai degrabă pe cel al făcliilor?!
Nu- ți fie teamă să te arzi,
fiule,
susține-te suflului acela,
totul este viață;
acum încearcă să umbli,
înfruntă hamada,
în fond labilă și săracă de ispite,
apa e în tine, nu 65% din corpul tău,
deșert egal miraj
deci și oază,
știi bine..
vorbește farsi, română, italiană,
învață spaniola, araba, esperantoul,
te ascultă macul ăla
și vulpea ți-e soră precum o ploșniță,
cățea sau antilopă nu știu ce,
solifugul te batjocorește și face pe histrionul,
și între leul și impala,
cine-i victima și cine călăul,
cine poate descifra codul și să înțeleagă planul Lui?
Unde e schema, proiectul?
Ai umilința să cauți
dacă îți place vânătoarea de comori.
Fiecare cu scopul lui, cu veșmântul lui de mucava:
1+2+4 la fel ca 4+1+2 la fel ca 2+1+4
oricum fac șapte
și mereu trebuie să vă uniți în suma aia,
dacă unul se șterge, doiul să acorde ajutor,
să dezmembreze patrul, 2+2 sau 1+1+1+1,
numai țelul și sfârșitul acelui șir
să fie tot șapte;
și dacă doiul se frânge,
nu contează,
suma să dea tot șapte,
deoarece natura pretinde asta,
fiecare cu scopul lui;
ce contează numele dat unui zeu, dacă iubești,
dacă inima ta e sinceră și atât de puternică încât iubește și pe cine te urăște,
aceasta este raza care din est se deapănă,
acolo unde nu putem privi,
acolo unde răsare soarele.
Acum ți-e teamă de dună,
ci eu spun că nu vei afunda,
ce alte sirte și mlaștini
încă te vor mai opri?
Îți amintești după-amiaza aceea,
vegheai cel pe care tu-l numești cadavru
și nu simțeai nici o prezență,
percepeai o sudoare rece, durere,
dar era esența lui să vegheze pe tine
asupra unui înveliș de mucava.
Deci, din ce nivel de existență
vom putea înțelege rolul
unui tăietor de gâturi și al unui om prob,
al unui lunetist și al dușmanului în cătare,
cine stabilește distanța și diferența
între un călău și jertfa lui,
ce văd ochii noștri
ce nu observă inima noastră și
mintea
decât o parte din lumina aceea și din întuneric
pe care și tăietorul de gâturi o are
deși în măsură diferită?
Știu că ți-e frică de imperfecțiune
dar nu ridica niciodată scutul
și îngenunchează cu mine în fața întinderii astea de nisip,
nu frânge sinapsele ce ne leagă infinitului
fiindcă ele se activează
unde începe fiecare suplică și supunere
strigătului din khamsin.
Dă-mi mâna ta, sunt aici și pentru totdeauna,
energia se răspândește
și tu poți s-o simți precum soarele pe ceafă.