Cât aș vrea în poarta lunii
În mirarea ta, cu sânii,
Să te mai dezmierd cât ține
Cerul, soarele, în mine,
Să te sorb din ochi în ochi
Ca pe-un cântec de deochi,
Să te sorb din gură-n gură
Ca pe seva dintr-o mură,
Să te sorb în mine tot
Și în pântec să te port,
Să te ud cu apă vie
Să-mi fi perlă-n cochilie,
Spicul dintr-o pâine albă
Să îți fiu în carnea dalbă,
Să îmi crești pe creangă mugur
Când e soarele în strugur,
Să n-adoarmă norii-n lună-
Să ne plouă-o săptămână
Când colindul pe câmpie
Se dezbracă-n zori de ie.

Tu sămânță, eu pământ
Ridicând din crudul gând
Un mileniu jumătate
De amoruri piperate,
Să-mi fii prunc, să îți fiu mamă
Vălurit ca mânzu-n coamă.
Hai, să te cuprind, să-mi vii!
Cum își intră noaptea-n zi,
Cum își intră râu-n mare
Și cum intră ploaia-n floare.
Noapte, noapte vino-mi lângă
Să iubesc, să îmi ajungă
Până-n capăt de deșert,
Sus, în munte, să îl iert,
Până în adâncul mării
Și până-n înaltul zării,
De la dansul inuit
La haiku-n răsărit,
În tăcerea picăturii
Când sărută poala gurii,
Mai încet, ca la-nceput,
Să te știu, cum n-am știut...