ai vrea să poți să adormi
dar viața e un caz patologic de ficțiune
în jurul ei se strâng ziduri ca împrejurul unei cetăți
iar să cureți portocale uscate nu-i tot aia
cu a-ți forța limitele

cel care își bate cu pumnii inima în piept
ca să o țină în viață
în timp ce alții îi întind arterele la maxim
trebuie să te privească pe tine cu milă
pentru că nu mai simți nimic?

sprijinindu-te de pervaz
lumea îți cade prin trotuare iar tu te întrebi
dacă trebuie să te ții cu dinții de haina ta groasă
ca să te târască după ea în timp ce aleargă prin noroi

s-a schimbat ceva? te mai întrebi
înainte de nimic - cel din care se naște speranța
că vei deveni un rege si că ai un viitor strălucit
că trotuarul nu te va inghiți iarna
când ninge cu speranță și noroi

iar când adevăratul regele dă verdictul
procesul tău se suspendă și tu
înveți să mergi înainte
cu cineva care te ține de mână
doar ca să te tragă înapoi