prin perdeaua de apă măruntă
țesută-ntre cer și pământ
hoinăream de mână c-un gând

ca o fetiță șireată îl dam de-a dura
și-l ascundeam în mâna stângă
și-l astupam cu gura

poate că-i prețios, poate că-i nepermis
un gând în colivie-nchis
îmi ciripea despre iubire
cu glas mieros, cu un glas stins

și preschimb ploaia-n rugăciune,
iar colții gândului străin
ce-a luat viață din privirea-ți
se-nmoaie, nu mai au venin
gândul se zbate-ntr-un suspin

e-un gând străin
dar ce-i iubirea?