Uneori te fac să suferi,
Și, crede-mă, n-o fac intenționat,
Așa cum tufa de nuferi
Nu pică din dorință în păcat.

Nu vreau să plângi, iubitul meu,
Căci jumătăți-le-s găsite,
Și de-ar exista vreun zeu,
Ți-ar arăta destine proorocite.

Să știi că lacrimile mele
Nu sunt lăstar de apă vie,
Și când le vărs, zeci de stele
Se transformă într-o mie.

Tresar când spui că te mai doare
Din când în când persoana mea.
Amorul nostru clar nu moare,
Precum zațul din cafea.

Îmi cer iertare, jumătate,
Pentru tot ce am făcut,
Pentru ce fac și ce voi face,
Ce am putut și n-am putut.

Regret momentele destinse,
Când, firav, îți nabușam surâsul.
Inimile noastre-s puternic prinse
Într-o zi ce și-a pierdut apusul.

Plâng, și vinovată-s eu,
Căci nu-s dulce-ntotdeauna,
Și regret clipa de zeu
Cu plâns alb, dintotdeauna.

Te iubesc mărșăluiește,
Te iubesc ca-ntr-un amor
Te iubesc dumnezeiește,
Te iubesc și când mi-e dor.