Toamnă amară, galbenă, murdară
Reflectată în solitudinea de-afară
Ploaie înghețată și soare incolor la geam
Răsărit de mefedronă, amurg de diazepam.
Frunze galbene cad în cimitir mereu
Crucile-s tăcute, Dumnezeu ateu
Lasă-mă să mor pe-un mormânt pe care scrie
"Aici a fost răpus un înger de melancolie"
Aruncă-mă într-un paradis galben de beție,
Hrănește-mi sufletul cu alcool și poezie.
Și tu ești galbenă ca moartea, ai gust de genocid
O doină de jale, odă pentru suicid,
Sânge scurs din sângele ascuns, e tragic
Nimeni nu ți-a spus că nimic nu este magic?
Nimeni nu ți-a zis că poeții sunt niște damnați
Soli ai nebuniei, legiune de sociopați?
Când visele se sparg, atunci începe lama
Să taie prin durere, să sporească teama
Începe dependența și iubirea moare
Negura se-nalță, lumina dispare
Ca-ntr-o toamnă târzie, fără fantezie,
Pregătește-ți inima pentru eutanasie.

Septembrie suav, adu-mi, te rog, depresia
Octombrie bolnav, vino cu narcolepsia
Noiembrie lugubru, dă-mi niște nostalgie
Dorința de-a zâmbi cumva e încă vie.