Boul rumegând domol,
În umilul său ocol,
Zări măgaru-n ogradă,
Și-i veni cheful de sfadă.
Ce nu poate suporta,
Este povara sa grea.
Bagă plugu-n solul tare,
Căci în România mare,
Se mai trage încă, zău,
Brazdă din efortul său.
-Uite măgarul se plimbă,
Șușotește-n vârf de limbă,
Unu-i alt bou slab, bătrân.
Toată ziua e pe drum,
Iar noi ca robii muncim,
Până când ne schilodim.
Ne dă doar coceni și apă,
Până ficatul ne crapă!
El, măgar nerușinat,
Cu iarbă s-a îmbuibat.
Aș putea să mă revolt,
Să arăt că nu sunt tont!
Vine stăpânul din bar,
Înjugându-i iar la car.
Boul s-a tras îndărăt,
Stăpânu' îi dă un cot,
Îl smâncește, el la fel,
Biciu mușcă crunt din el,
Săpându-i șanțuri adânci,
Și căzu ca bou-n brânci!
Se mai revarsă o "ploaie",
Bou-ndurerat se-ndoaie,
Și se saltă. S-a supus
Și plin de frustrări s-a dus...
Scârța, scârța, carul vechi,
Vorbe aspre l-a urechi,
Trage boul trist și tace,
Însă gândul nu-i dă pace:
"Dacă măgar aș fi fost,
N-aș mai trage ca un prost!"
Ies din sat, urcă un deal,
Și îl vede pe măgar,
Răsturnat de-o greutate,
Ce-o avea săracu-n spate.
Muștele îl bâzâiau,
Tăunii se ospătau,
Ochii lui măriți de moarte,
Stăteau sticloși într-o parte.
-N-ai vrut să te salți, n-ai vrut,
Îți place ce ți-am făcut?
Tună stăpânu-nciudat,
De mai că s-au îmbătat
Boii ce trăgeau la car.
Căpos și prost de măgar,
Þi-a fost greu împovărat,
Acum ești bun de mâncat,
De jivine-nfometate,
Și-i trase un șut în spate.
Boul ce se răzvrătise,
De spaimă încremenise,
Văzând măgarul rănit,
Cu sângele năclăit,
Privind în gol, ca în moarte,
Fără chinuri, nedreptate...
Și-și zise îngândurat:
"Uf, cum l-am invidiat,
Mare povară i-a pus,
Singurel, bietul a dus,
Până când n-a mai putut,
Ce gândire am avut!
Tot mai norocos sunt eu,
Am pereche când mi-e greu,
Ne-ajutăm, ne completăm,
Și un pai dacă mâncăm,
Pentru noi este un dar,
Decât viață de măgar!
Acum chibzuiesc și eu,
Tot mai bine-i să fii bou!

Ca o morală:

Vreodată, de ți-ai dori,
Să-ți schimbi viața ta cu-a mea,
Mai bine te-ai răzgândi,
Căci a mea e mult mai grea!