Cred că oamenii sînt niște farfurii pe care Domnul, după ce le spală, le pune frumos în raftul distanței. Apele reci sînt bune pentru botez, vedeți și dumneavoastră cum în cazanul luminii primenește soarta. În fiecare secundă pe care ceasul o măsoară, nu după cum vreau ci după cum se arată, cineva apare și dispare prefăcînd. De parcă mama mea n-ar fi fost altceva decît o secundă alăturînd celilalte, adică Mamei noastre. În timpanul ierburilor vin greierii să învețe pe de rost cîntecul Domnului. Cînd Domnul spală vasele greierii cîntă, iar oamenii devin ascultători de sine, nu și de Dînsul. Într-una din zilele cîntecului meu, am chemat distanțelor femeia. Prin ea înțelege Domnul cuvintele noastre. De aceea, numai atunci cînd pleacă, altcineva și întoarce. În dimineața numelui tău am închipuit de azi casa cea nouă. De nu ne mutăm încă...