"uneori viața e un teatru de umbre imens
nimic sau aproape nimic nu e cum pare a fi"

spune Alma privind umbrele noastre atât de tăcute-n nisip
și oftează adânc
ca și cum ar vrea să cuprindă în ea tot amarul zborului frânt
din aripi lipite cu ceară

"ar trebui să te învăț înainte de toate privitul dincolo
mai departe de fasciculul de lumină gata-gata să mintă
mai departe decât te lasă să vezi un fals sacerdot

dar mă tem
dacă în încrâncenarea mea omor copilul din tine
eu
dacă ferindu-te de ploile negre și reci pentru suflet
îți iau curcubeul de după și toată bucuria cuprinsă în el

ar trebui să te învăț auzitul
mai ascuțit mai atent mai adânc decât nada
din cântecul sirenelor insomniace la pândă

mă tem
să nu omor eu copilul acela să nu omor poezia

și-atunci nu-mi rămâne decât să te învăț înainte de toate iubirea
necondiționată
de toți și de tine de trupul tău templu
în care Dumnezeu a pus lumină de veghe
chiar sufletul tău"