poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 401 .



Și zâmbeai
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ioanamar ]

2012-04-23  |     | 



Era una din serile acelea comune,
precum jocurile pierdute ale copilăriei anoste și stinghere.
Precum săritul într-un picior dimineața, sau precum baba oarba,
sau precum hrănitul păpușilor cu zeamă de apă și frunze.

Pășeai încâlcit, pe drumul de altfel atât de bătătorit al coridorului îngust,
smuls din gaura neagră a dup-amiezelor întunecate,
ca dintr-un alt anotimp crepuscular,
cântărind stări personale și mestecând încăierări închipuite.
Mi-am dat seama de altfel mai târziu,
că tu erai cel ce zgâriasei cu marginile claviculelor pereții,
lăsând dâre de sare marină cu sânge.
N-am să știu niciodată dacă recitisei măcar un singur sonet de dor.

“Îmi amintesc de dumneavoastră.”, am spus.
Zâmbetul te-a încolăcit cu răsucirea lianei verzi.
Însă asta nu făcea parte din nicio poveste.

Ne-am așezat apoi.
Eu, cu suflul toamnei veștede,
încercănată de ploile care cad întotdeauna la fel,
Tu, o recapitulare a aerului zbârnâind.
Ochii tăi, fosforici.

“Vorbiți-mi despre dumneavoastră!”, ai vrut.
“Zâmbiți?”, te întrebam.

[...]

“Aveam un speech.”, spuneai,
încuviințam,
“și fata”… “cum să spun”,
“fata aceea, îndrăgostită de mine”…
“eu eram departe”.
Îți curgea sare pe tâmple și priveai.

“Zâmbiți!”, constatam.
“Să încercăm...”, spuneai.

Ventriculul stâng galopa ca un pur sânge sinucigaș.
Prea multa privire înfiptă în ochii mei și dincolo de ei,
îmi ciocnea oasele, îmi răsucea dureros stânga cu dreapta,
îmi decanta limfa și împleticea gândurile.
Mi se pietrificaseră deja încheieturile.
Vroiam să îmi scutur ochii de privirea ta, să ieși din ei.
“Nu pot ajunge la ce e al meu.”

Timpul se scurgea.
Două limbi de coral șlefuit tăios se fugăreau.

“Orbitor!”, îmi spuneai.
“Sunt un om cult.”
Mă înghițea lacom același coridor îngust din care tu abia evadasei.
Încercam în van să mă agăț de urmele umerilor tăi desfăcuți.
“Mi-e frică să nu dezamăgesc.”
Aș fi vrut să plâng dar eram în misiune.
Însiram vorbele ca pe frânghia destrămată a rufelor peticite.
Umbre de gând se prăbușeau în gol.
“De ce ești cât ești de frumos?”

Însa tu blufai, suflând în pânzele mateloților rătăciți,
împingându-i departe de lumea aceasta.
Eu…
Eu nu mai pridideam să închid porțile porturilor răsfirate.
Îmi vorbeai deja despre frică, simțuri și manipulatori.
Þi-era mai bine.
Respirai.
Eu aș fi vrut o carte cu lecții de respirație.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!