cine mă știe
cine mă cuprinde
sub ce pecete s-așterne lumea în mine?

din muzeu ochiul de privit minuni
erodează dureros țărmurile cu fiecare miracol
decojit de haina sacerdotală
inima se scurge și respiră clepsidre încenușate

mă iau de la capăt în cântări primitive
savurez sălbăticia de-a cresta adevăr sângerat
pe harta virgină
în implozii arată de infinituri în clipă
rugăciunea de-a fi sub straiul hermeneutic nota unică
desfășoară portative de flăcări
vibrații acide
energii diafane

vezi, totul hăruiește locul său în lume chiar și-o cârtiță oarbă
ca prima oară va-nmuguri ochiul minunii
dospit în Vocală
și mă va mântui

pe mine sau lumea ca o mirare sacră?

cine mă știe? cine mă cuprinde? sub ce tâlcuire?

sunt puntea dintre cuvinte
sau însuși Cuvântul
voi afla cândva, întors în sinele rotunjit
de șmirghelul lumii
și voi râde