Îmi număram silabele și una s-a topit
în miezul cuvântului.

Încerca să-și epuizeze cântecul pe note
și noaptea o înfășura în albastru.

Dimineața mi-a acoperit ochii,
brațele au înflorit în pomi,
gândurile au căpătat aripi de păsări
care-mi ciuguleau din inimă.

Drumul s-a lungit sub tălpi,
picioarele n-aveau pași,
aveau aripile unui delfin
și întinderea era de apă.

Niște voci îmi mângâiau mirate
evoluția preexistentă în mister.