mă reprezint scriu
în direct în grabă
ca unul căruia nu-i pasă că umblă nud
într-o lume căreia i-a plăcut dintotdeauna
să se ascundă
chiar dacă știe că este departe
de a fi atât de curat
de fără hibe
încât să nu se poată râde
acolo unde ironia e atât de la îndemână
încât și-au făcut jucărie dintr-însa
până și proștii
care de fapt nu există
nicăieri de nicicând
că înoată împotriva curentului

sunt un fel de pradă perfectă
adusă de leii înșiși propriilor pui
ca să-i învețe ce înseamnă
nu neapărat a ucide
cât a-ți astâmpăra foamea
jocul de a trăi-
singurul sens
pe care pot să mi-l atribui
până la urmă

sunt ca o biserică în căutarea unor credincioși
care duce cu sine ca pe o cocoașă
ca pe o povară
sentimentul de insignifianță
a propriilor turle

sunt un fel de paratrăznet
fulgerat de toate întâmplările lumii
sunt un tomberon cât se poate de personal
în care mă tot arunc bucată cu bucată
până cine știe când

la urmă-umbra