Un om a-mbătrânit


Un om a-mbătrânit
Ca un pom,
Rădăcinile lui au ajuns
În centrul Pământului,
Coroana, cum ar veni, creierul
s-a nălțat și a cuprins
Universul.
Dumnezeu l-a întrebat –
„Ce faci, îmi iei obiectul muncii?”
Bătrânul a ridicat din ramuri, a răspuns-
„ Facem și noi ce putem”.


De ce să nu ne bucurăm
Că totul are un sfârșit?
Și ODA lui van Beethoven
și chinul tăinuit.
Ești tânără și eu mai sunt
În viață, vechi stejar,
Tu nu ai sufletul cărunt,
Iar eu, în suflet –jar.
O zi, o noapte, câte sunt,
Le numărăm încet,
Tot mai încet și mai mărunt,
Frumoasă ești, eu – poet.



La jumătatea vieții ajuns „erou”,
Mă întrebam cum s-o încep din nou,
Acum, apropiat de-un happy end,
Cred că e timpul să-mi aleg un trend.
Cu respirația mai merge, nu alerg,
Genunchii mă mai lasă, un iceberg
Simt pe sub inimă, dar nu-l observ,
De-mi număr nervii, mă cam doare orice nerv.
Numai cu scrisul nu mă schimb defel,
Parcă mă-ndeamnă un Mefistofel,
Îmi spune să mă las. Cum aș putea
Când tu trăiești, când mai trăiesc, iubirea mea?


Boris Marian.