Așternute-mi-te noapte cu toate adâncurile tale nebănuite!
Să calc peste stele ca mirii îndrăgostiți în vis și cenușă.
Ție mă tângui în cuvinte cu cânt lin spre a mea liniște.

Îngenunche-mi-te noapte covor de iubire pentru pașii mei rătăciți!
Fii slugă viselor mele și din ele fă-mi aripi cu care să mă înalț,
Să pier în umbra ta nesfârșită, în zbaterea infinită a inimii tale.

Împrăștie-mi-te noapte adânc în sânge, în gând și în suflet!
Întunericul să-mi fie esență de ființă și de voință-n mai mult,
Cortină ce coboară de la răsărit la apus peste întregul pământ.