aici, la mii de mile depărtare
găsesc că m-am uitat pe-un raft,
în casa părinților.

dintr-un pumn de zaruri,
toate au căzut anapoda
pe-o masă unde nici nu se decid sorții.
un pariu pierdut, cu viața,
ce zadarnic se tot cere rejucat.

"cine sunt?
habar nu am!"
privesc în oglindă
"tu cine mai ești?"

se spune că ochii-s oglinda sufletului,
privesc oglinda
bag de semă că am în față contravampirul perfect,
oglinda ochilor e goală,
să fie oare semnul de-ntrebare răsărit peste sprânceană?

metamorfoză-ntr-un pahar,
mi-amestec mințile cu licori nebănuite
le-nghit și tac.
timpul n-are niciun farmec când nu poartă greutate.
un baț aprins în flăcări îmi vâjâie pe la urechi,
taina focului îmi șoptește povestea-i,
doar păsările de foc renasc din cenusă,
noi, fire de nisip și mâzgă,
răsări-vom oare din noroi,
sau ne e dat, precum perle,
să fim mâncați de porci?

picior peste picior,
cravata prinsă-n nod
și părul pieptănat.
trenul acesta nu are stații,
sărim?