Zi de toamnă însorită, dar cu frunze ruginii
Ce se-ntind ușor pe vatră și se-adună mii și mii.

Două berze care-acuma au predat, se pare, cheia,
Lasă cuibul și se-ndreaptă, înspre țări din lumea-a treia.

Un țăran având alături nelipsita lui muiere
Mână boii către piață dintr-un car umplut cu mere.

Iar hornarul, sus, pe coșul unei școli de cartier,
Amuzat, își râde-n barbă, arătând către parter.

Că prin geamul cu perdele suflecate deoparte
Vede, lin pășind, un dascăl care ține-n mână-o carte.

Și cum trece printre mese, ‘nalt, sfrijit, cu ochelari,
Pare-o umbră vorbitoare pe caiete de școlari.

- Sunt puriu! făcu hornarul, fredonând un fel de odă,
O bucată din maneaua ce era pe-atunci la modă,

Că mi-e jobul la-nălțime și-am ajuns să fiu bengos,
Nu ca amărâtul ăla, să prestez... munca de jos!