locuiesc sub propriile-mi tălpi
de unde aud cum toate brațele smulse
își caută rădăcina
în lumina pură dintre două zvâcniri ale inimii
îmi icnește pământul
cosindu-mi muguri de iarbă prin trup
e atât de departe departele ochiului
el singur mai poate zări cum din umbră
veșnic ies
strigăte de copaci nenăscuți