gândurile spoiesc cu var zmoala somnului și morții privesc pe geam
cireșii s-au scuturat de floare peste pământul uscat și
mamele nu-și mai plâng copiii nenăscuți

bunica ar vrea să-și plimbe nepoții
să și-i răsfețe cum n-a facut-o cu proprii prunci
să le facă duminica după slujbă “poale’n brau”

praful nu se mai ridică pe ulița satului
unde altădată zburdau piciorușe de copii
după orătăniile țăranilor

bulboaca din josul râului e pustie
(mâine sunt doi ani de când sa înecat băietu’ lu’ Mitrache)
doar scaunele de lemn roase de carii
de la bufetul satului mai odihnesc trupuri de tați
pierduți în rom amestecat cu lacrimi
ce le ridează obrajii
cum lava arde pașunile verzi de la poalele vulcanului
unde odinioară
păștea o turmă de oi

peste toate așterni
când arșiță când nămeți
și noi privim și tu privești
neputincios de după nori

și spargem zmalțul zilelor cu ceasul deșteptător
doar norii nu se sparg fară vre-un firicel de foc
cineva
mai biciuește caluții
înhămați la șareta cerului